04 mai 2007

T

Tabele şi taxe ne definesc în viaţă
Tributuri aduse orgiei de fire,
Transpoziţii-ntr-o lume cu vis de paiaţă
Triste-amăgiri în torent de pieire.

Trofee imunde cu-arginţi cumpărate
Tăinuie viduri de patimi şi vise,
Tainice târguri de celebritate
Tropăie-ascuns prin sordide culise.

Tomberoane de vip-uri se varsă în aer,
Triumfuri de-o clipă se zbenguie-amar,
Tâlharii ascunşi printre fire de caier
Tronuri visează lovind în amnar.

Niciun comentariu: