04 mai 2007

ZECE REGULI MITITELE


1. Nu se poate numi elev acela ce nu ştie să scrie şi să citească;
2. Prezenţa elevilor la orele de clasă este obligatorie;
3. Niciun elev nu are voie să părăsească şcoala până la încheierea orelor;
4. Elevii au datoria de a învăţa şi munci pentru că numai astfel vor deveni buni specialişti;
5. Niciun elev nu va mai achita vreodată fondul şcolii, chiar dacă va fi supus la presiuni;
6. Elevii sârguincioşi vor primi burse din veniturile extraşcolare;
7. Elevii au datoria de a participa la cercuri ştiinţifice;
8. În sufletul fiecărui elev trebuie să plantăm pomul cunoaşterii;
9. Elevii nu răspund pentru faptele lor decât în faţa dirigintelui şi a directorului şcolii;
10. Respectaţi şcoala ce garantează o educaţie la cel mai înalt nivel.

Directorul liceului mai privi odată, entuziasmat, Decalogul elevului...
Preluase, ca interimar, conducerea şcolii după pensionarea lui Grigoriu – fost profesor şi director de când se ştia pe acest pământ. În ultimii ani, manifestase un dezinteres crunt pentru învăţământ poate şi din cauza deselor schimbări ce apăreau în legislaţie, dar şi pentru faptul că obosise. Elevii începuseră să nu mai vină pe la ore, iar atunci când totuşi o făceau arătau ca „adunaţi de pe gârlă”. Clădirea liceului începuse încet-încet să se dărâme, instalaţiile sanitare nu mai funcţionau şi totul ameninţa să se transforme în ruină. Materialul didactic nu mai exista de mulţi ani, orele de geografie, chimie, fizică sau biologie transformându-se în fade prelegeri.
Vasiliu se uita la instituţia pe care o preluase şi nu ştia de unde să înceapă mai întâi.
Într-o seară, îi venise ideea! Ce-ar fi să inventeze un Decalog al elevului, să-l afişeze într-un loc de unde putea fi văzut de oricine iar apoi, să-i pună pe aceştia să semneze că vor respecta, sub spectrul exmatriculării, toate prevederile acestuia.
Zis şi, a doua zi, făcut!
Pe un panou, la intrarea elevilor în clădire, cu litere de polistiren se aflau acum, unele sub altele, zece reguli de conduită şi în acelaşi timp îndemnuri.
Trecu apoi prin clase şi, pe o foaie de hârtie, fiecare scrisese: „Eu, elevul ... mă angajez să respect cu sfinţenie toate normele Decalogului elevului sub sancţiunea exmatriculării din această instituţie de cultură.”
Părinţii copiilor fură încântaţi. De acum încolo, şcoala va redeveni ceea ce a fost altădată, „pe vremuri”...
Directorul se stabilise, cu mulţi ani în urmă, în această comună, situată undeva la poalele Subcarpaţilor. La început, crezuse că „nu va face prea mulţi purici” pe acolo dar, în timp, se obişnuise cu localnicii şi ajunsese chiar să-i cunoască aproape pe toţi. Îşi propusese să-şi trăiască bătrâneţele acolo în umbra pădurilor şi ascultând susurul apei ce-i trecea pe la marginea grădinii.
Mai avea timp doar până la sfârşitul anului atunci când urma să iasă la pensie şi se uita la casa veche în care locuise atâta amar de vreme.
„Ce-ar fi să-mi construiesc şi eu o căsuţă mai acătării? Cine ştie, după ce mă voi pensiona, dacă mă va mai cunoaşte cineva...” reflecta el de la o vreme.
Într-o bună zi, se decise.
Va ridica o căsuţă din lemn cu nu mai mult de trei-patru camere şi un foişor de unde să poată admira împrejurimile.În curte, mai era destul loc astfel că nu era obligat să o dărâme pe cea veche.
Făcu un proiect şi obţinu toate aprobările. Acum venise momentul cel mai dificil. Dintr-un salariu de profesor nu şi-ar fi putut permite o astfel de întreprindere. Angajă ca muncitor, un sătean de prin partea locului – unul dintre aceia pricepuţi la toate.
- Da, nea Vasiliu, te ajut cu plăcere, dar să ştii că-mi trebuiesc nişte ajutoare. Măcar unul-doi oameni care să-mi ţină bârnele sau uite, acum la săpat fundaţia, mi-ar fi tare de folos.
- O să văd ce pot face, măi Fănică, îi spuse Directorul.
Se gândise o săptămână şi, oricum ar fi întors problema pe toate feţele, tot la bani ajungea...
„Dacă voi lua eu nişte elevi, de la mine din liceu, o să se crape pământul? Şi aşa ăştia nu prea s-au omorât niciodată cu şcoala, măcar să înveţe ceva folositor! Într-o bună zi, nu-şi vor clădi şi ei o casă, una numai a lor?” îi veni într-o dimineaţă ideea.
Decalogul făcuse parcă minuni. Elevii liceului agroindustrial începuseră să frecventeze şcoala şi parcă-parcă se străduiau ca să înveţe ceva. Toţi părinţii erau de acord că măsura luată de Vasiliu a fost una „de-a dreptul genială”.
- Vezi ce înseamnă un adevărat profesor? spusese într-o zi Gheorghe nevesti-sii. Uite cum acum, Titel al nostru nu mai trage chiulul şi se îmbracă şi el ca toată lumea. Poate vom face din el un om adevărat, precum Mitică ăla de a fost economist de fermă pe vremea „regretatului dictator”.
În acea zi, Directorul veni plin de entuziasm la şcoală. După o vizită prin toate clasele, în care trecu în revistă tinerii vânjoşi, se opri la „a XII-a de mecanici agricoli”. Zece băieţi, unul mai bine făcut decât celălalt încercau să recupereze anii pierduţi prin pădurile din vecinătate, preferate şcolii.
- Măi Titele, cum îţi place la şcoală? Nu-i aşa că e mai bine decât să „crengălăieşti” toată ziua?
- Ba da, domnule director! Îmi place mult, mai ales că sunt şi cu Gicu, Nelu şi cu toţi ceilalţi pe care nu-i vedeam aşa de des. E ca lumea aici, concluzionă elevul în spiritul şi vocabularul vremurilor.
- Titeluş dragă, tu îl ajuţi pe tatăl tău în gospodărie?
- Ei, uneori. Dar acum de când cu şcoala, mă pune la învăţat şi îmi spune că o să am timp, slavă Domnului, de treabă în anii ce vor urma.
- Asta nu e bine, Titele! Toţi, uite chiar şi eu, trebuie să îmbinăm învăţătura cu munca fizică. Tu ai văzut vreodată casa mea?
- Nu, domnule director!
- Atunci vino după-amiază ca să ţi-o arăt! O să vezi ce se poate realiza cu multă muncă, dar şi cu învăţătură bineînţeles!
Pe la ora 16, Titel intra în curtea domnului director.
- Aaa, bine ai venit, măi Titeluş!
Începu să-i arate acareturile gospodăriei şi apoi, parcă pe nesimţite, începu să-i vorbească despre noua lui casă.
- Titeluş dragă, tu eşti un băiat bine făcut! Ce-ar fi ca mâine dimineaţă să vii ca să-i dai o mână de ajutor lui nea Fănică? Are mare nevoie de un om pentru săpat fundaţia casei! I-am spus că tu eşti un băiat de nădejde, de mare perspectivă!
- Da’ domnu’ director...
- Ce este? întrebă el, deranjat puţin de începutul obiecţiei.
- Păi cum să fac? Dacă vin aici la dumneavoastră, înseamnă că nu o să mai pot veni la şcoală!
- Ei şi ce? Atâţia ani de zile ai tras chiulul şi acum ai remuşcări?
- Da, dar ştiţi, a început să-mi placă acolo, doar v-am zis azi-dimineaţă. În plus, vine şi bacalaureatul...
- Lasă măi Titele, o să vezi că o să iei note foarte bune. Am eu grijă, continuă directorul vorbind aşa, conspirativ...
- Încă un lucru, domnule director.
- Ce mai este?
- Cum facem cu Decalogul elevilor?
- Cum adică?
- Păi, la primul punct scrie că „nu se poate numi elev acela ce nu ştie să scrie şi să citească”, iar dumneavoastră ştiţi că eu cam am probleme...
- Cred că nu ai citit bine! Doar tu ai spus că nu prea eşti stăpân pe tine la astfel de chestiuni!
Titel plecă.
Pe la ora 8 seara, Vasiliu plecă spre liceu. Intră şi, ca de obicei la acea oră, clădirea era pustie. Dădu jos panoul Decalogului şi modifică o parte din primul îndemn.
A doua zi, îl chemă pe Titel.
- Ia uite ce scrie aici, măi Titeluş.
- „Nu se poate numi elev acela ce dacă ştie să scrie şi să citească, nu munceşte pentru o cauză nobilă!” reuşi băiatul să citească dintr-o dată.
- Păi vezi, măi! Uite ce bine citeşti tu, iar de scris precis că o faci la fel de bine. Nu-i aşa că ai semnat angajamentul?
- Da, ca toţi elevii.
- Păi, vezi? Ţi-ar plăcea ca să fii exmatriculat din cauza unui astfel de gest absurd? Hai, gata cu trăncăneala! Astăzi rămâi la ore, dar mâine la ora 8 eşti la mine, la casă! Ai înţeles?
Zece negri mititei vi se-arată vouă
Unul s-a făcut „gropar” şi-au rămas doar nouă...
În seara aceleiaşi zile, directorul se gândi: „Dacă, Doamne fereşte, vine vreun inspector în control şi vede Decalogul aşa, modificat?” Plecă şi dezlipi cu grijă prima regulă.
Dimineaţa, Titel se prezentă la „datorie”, dar se văzu pe dată că, neexperimentat fiind, arunca pământul dintr-o parte a gropii în alta, aşa că lucrarea ameninţa să stagneze la infinit.
„Cred că i-ar mai trebui un ajutor”, gândi Vasiliu.
Al doilea pe care puse ochii fu Gicu. Din nou, surpriză! Elevii învăţaseră prea bine Decalogul (acum cu nouă porunci...) şi nu vroiau în ruptul capului să lipsească de la şcoală.
Directorul deja învăţase drumul pe înserat către instituţia de învăţământ, aşa că a doua zi, în fruntea panoului apărea scris:
„Prezenţa elevilor la orele de clasă nu este obligatorie!”
Gicu se alătură astfel lui Titel, în opera de binefacere pentru o nobilă cauză...
Nouă negri mititei mai stăteau la „copt”
Unul s-a dus cu Titel şi-au rămas doar opt...
Din nou, regula fu eliminată...
Trecuseră două săptămâni de când primele lucrări fuseseră demarate. A doua zi, directorul urma să primească lemn de la o exploatare forestieră. Nu ştia când anume va sosi camionul şi avea nevoie de braţe serioase pentru a-l descărca. Modifică cu grijă ce-a de-a treia regulă:
„Un elev are voie să părăsească şcoala până la
încheierea orelor dacă i se cere în mod imperativ!”
Nelu fu trimis ca să-i ajute pe cei doi la descărcat, astfel că:
Opt negri mititei mai erau la fapte
Unul s-a împiedicat de-un lemn şi-au rămas doar şapte...
Pregătirea lemnelor pentru ridicarea scheletului casei necesita forţă de muncă suplimentară. Directorul îl luă pe Andrei – ce făcuse în ultimul timp mari progrese la învăţătură şi îl conduse în faţa „Decalogului”.
- Ia uite ce scrie aici, măi băieţaş!
„Elevii au datoria de a munci pentru că
numai astfel vor deveni buni specialişti!”
Elevul înţelese şi plecă fără tragere de inimă către casa domnului director.
Şapte negri mititei nu lucrau la case
Unul s-a mai separat de ei şi-au rămas doar şase...
Între timp, banii s-au scurs. Materialele de construcţie, mâna de lucru a lui Fănică completată cu sticlele de vin, obligatorii pentru ungerea mecanismelor interne ale acestuia, îl secaseră de orice rezervă financiară.
- Dragilor, până poimâine dimineaţă va trebui să aduceţi la „fondul şcolii” câte 50 de lei de fiecare. Uitaţi-vă în ce hal a ajuns clădirea aceasta! Vreţi ca într-o bună zi să pice pe voi?
Bogdan, revoltat de cerşetoria pe faţă, strigă:
- Chiar aşa nu se mai poate, domnule director! Ne-aţi promis că nu vom mai da niciodată bani pentru şcoală. Ai mei, chiar nu au de unde să dea!
- Ai semnat! urlă Vasiliu. Ai semnat! Te dau afară din şcoală!
În timp ce părăsea liceul, Bogdan aruncă o privire absentă către panou:
„Niciun elev nu va mai achita vreodată fondul şcolii,
decât dacă va fi supus la presiuni”
Toţi ceilalţi elevi se supuseră docil, pentru că nu-i aşa, mai aveau puţin până la bacalaureatul promis.
Şase negri mititei dădeau banii de opinci
Unul s-a împotrivit şi-au rămas doar cinci...
Banii se epuizară repede, iar casa întârzia să se ridice deasupra solului.
„De unde să mai scot bani? I-am stors deja pe ăştia destul! Să nu înceapă să-mi vină părinţii pe cap, că nu o să mai am linişte!”, gândea oarecum impacientat Vasiliu. „De fapt, ce poate să-mi reproşeze cineva? Şcoala merge bine în continuare, iar unii elevi învaţă binişor de iau şi burse”, încheie el cugetarea în timp ce se îmbrăcă şi plecă „glonţ” către liceu.
„Elevii sârguincioşi vor ceda bursele
pentru venituri extraşcolare”
Neculai a lui Căpăţână învăţase pe brânci în ultima vreme şi se procopsise cu ceva bănişori daţi de stat. Se gândise ca să-i pună deoparte, poate după terminarea liceului să se înscrie şi el, undeva la oraş, la o „postliceală”. Se uita în fiecare dimineaţă ca să vadă dacă ceva din Decalogul înjumătăţit s-a mai schimbat. Revolta îl cuprinse atunci când îşi dădu seama de intenţiile directorului şi părăsi pe dată clădirea, ameninţând că se va duce la oraş pentru a reclama.
Cinci negri mititei erau ca-ntr-un teatru
Unul n-a mai suportat şi-au rămas doar patru...
Atelierul liceului era slab dotat şi doar câteva menghine, ferăstraie şi ciocane se mai vedeau pe bancurile de lucru. Lui Vasiliu îi trebuiau o grămadă de coliere groase, necesare pentru securizarea îmbinărilor structurii de rezistenţă.
„Elevii au datoria de a fabrica cercuri”
Vlad fu scos de la ore pe timp nelimitat şi dus în atelier unde primi sarcina de a executa coliere până la noi directive.
Patru negri mititei învăţau ca „vai de ei”
Unul – cercuri a făcut - şi-au rămas doar trei...
Casa se apropia de sfârşit. Mai era o lună până la examenul de bacalaureat, dar directorul ştia că toate lucrările trebuiesc terminate, altfel nu ar mai fi avut vreodată şanse de finalizare. Curtea trebuia curăţată, toate materialele rămase aranjate în magazie, iar cei câţiva pomi dezrădăcinaţi în urma lucrărilor trebuiau replantaţi.
Atunci când Onuţă, la intrarea în şcoală, văzu scris:
„Fiecare elev trebuie să planteze cel puţin un pom”
plecă singur către casa directorului, fără ca să mai aştepte inevitabilul.
Trei negri mititei sufereau ca la război
Unul pomi a semănat şi-au rămas doar doi...
Mobilizarea fu, cu o săptămână înainte de examen, generală. Casa trebuia lăcuită, gardul metalic, ce se cam zgâriase – vopsit şi tot ce mai trebuie pentru o gospodărie adevărată.
„Elevii răspund pentru faptele lor
numai în faţa directorului şcolii”
Iliuţă şi cu Dănuţ nu vroiau în ruptul capului ca să se ducă. Deciseră ca să tragă la sorţi cine va mearge mai întâi. Ghinionul se abătu asupra primului, ce însă nu fu de acord şi se iscă o bătaie în toată regula. Până la urmă, Iliuţă fu nevoit să îşi etaleze aptitudinile sportive pe gardul directorului.
Doi negri mititei au ales cu pumnul
Unul a pierdut la box şi-a rămas doar unul...
Casa a fost într-adevăr terminată la timp. Bacalaureatul se încheiase şi el, iar toţi băieţii aşteptau cu sufletul la gură... o nouă sesiune. La intrarea elevilor, o singură lozincă mai rămăsese scrisă:
„Respectaţi şcoala ce garantează o
educaţie la cel mai înalt nivel!”
Profesorul Vasiliu ieşise la pensie, fiind tare mulţumit de realizările sale de o viaţă.
În toamnă, din tren, coborî un individ, cu un început de chelie şi cu ochelarii puţin căzuţi pe nas, de parcă ar fi vrut să înceapă o analiză atentă şi lucidă a întregii lumi. Pe drumul spre liceu, noul director trecu pe lângă casa lui Vasiliu spunându-şi în gând: „Uite, o casă din aceasta mi-ar fi plăcut să am şi eu!”. Intră în şcoală, iar după o primă inspecţie a clădirii îşi formulă un prim obiectiv: „N-arată rău pentru un liceu de la ţară, dar la intrarea elevilor trebuie să scot îndemnul acela comunist. Poate că ar trebui să concep, aşa, un Decalog al elevului...”

Niciun comentariu: